Prea multa filozofie….

Acum este o perioada dificila, de criza, pe care o simtim cu totii, fiecare pe masura si modul lui. Unii dau faliment, altii supravetuiesc. Unii vad, altii mai gandesc, spera. Unii actioneaza, se misca rapid, altii asteapta. Ceea ce pierdem cu adevarat este timpul.

Toate lumea stie despre decalajul nostru fata de „ceilalti”, se spune ca nu vom rezista intro economie globala. A venit momentul mult asteptat – ce facem?

Dau un exemplu clar: Compania Renault ce a facut? A investit in cercetare si proiecte si a castigat. A iesit pe piata interna si externa cu LOGAN o data si a castigat, acum a scos alt model, va castiga la sigur. Ea a fost prima care a inteles ce este de facut si nu a ramas singura, toata industria de masini s-a aruncat pe aceasta directie, fiecare cum a putut. Dar n-au stat, n-au asteptat. Ce noroc ca a venit Renault pe la noi, dar nu vine primavara cu o floare – campul este mare!

Demult am auzit ca baza economiei noastre trebuie cautata la clasa mijlocie, la intreprinzatorii de tip IMM, care produc bunuri si servicii. Tocmai zona asta este prinsa acum in menghina, este sufocata, calcata de toti, de guvern, de bancheri, de piata interna si de cea externa. O companie mare, daca nu plateste contributii este iertata, suventionata pe ascuns. Un IMM, daca intarzie o zi tributul, este amenintata direct, sar toti pe ea.

Se vorbeste de facilitati fiscale pentru cei care angajeaza someri. Care nebun se sinucide ca sa castiga ceva din fiscalitate? IMM-urile se zbat pentru supravieturire, stiti ce seamna asta? Ca uneori nici patronul nu-si permite sa ia salariu, pina nu face rost de banii necesari pentru a mentine firma la „suprafata”. Deschiderea unui loc de munca presupune o investitie, care trebuie sa fie fezabila. Iar orice investitie are o perioada de recuperare, nu vin bani de azi pe maine. In acest fel daca nu ai bani astazi, nu poti sa investesti. Ca sa investesti, trebuie sa sti unde, in ce si cu ce, cind si cum. Putin sunt cei care privesc lucrurile realist.

Revin la „solutia” cu fondurile Structurale. E o „vrajeala” totala, o minciuna nerusinata. Guvernul face ce vrea, spune ca sprijina IMM-urile, de fapt are o singura problema – deficitul bugetar. Vrea banii pentru el, pentru salarii si pensii. Dar nu este in stare sa asigure acesti bani, din cauza ca are niste „bube” care sug cum trebuie si eficient toti banii. De aceea, disperat, matura tot ce se poate, inclusiv fondurile Structurale – cat poate.

Este interesant sa vorbim despre teoriile din economie, sa analizam trecutul si sa prezicem viitorul. Au aparut multe carti pe piata, nume sonore, ideii si teorii, care mai de care. Dar ce sa intelegem din toate astea, cand noi aici avem alte probleme, de-ale noastre, care nu au nici-o legatura cu ceea ce se intampla afara.

Prea multe filozofie…nu credeti?


Managementul  Productiei este o activitate complexa cu caracter economico – juridic, in care se stabilesc si se intretin relatii contractuale cu toti cei care participa sau detin interese in aceasta activitate. Aici putem enumera, persoanele angajate direct sau indirect in realizarea productiei ca resurse umane, clienti si furnizori de materiale sau servicii, actionari si finantatori, autoritati locale si cele nationale etc. Gestionarea acestor relatii revine Managerului si echipei lui.  Aria activitatilor cuprinde: planificarea si organizarea productiei, solutionarea problemelor cotidiene si a celor de „criza”, asigurarea cu materie prima si energie, asigurarea pietei de desfacere a produselor, mentinerea ritmului de dezvoltare si  a perspectivei,  prin competitivitate la nivel national si global.

Industria de otel din Romania,  neavand surse proprii, este dependenta de importurile de materie  prima, de energie, de cocs si gaz. In aceasta situatie se regasesc si alte tari ca Japonia, Ungaria, Italia, Orientul mijlociu etc. Singura sursa autohtona care aduce valoare adaugata este resursa umana. Ea asigura eficienta si calitatea produselor, care sunt doi parametrii principali, deschizatori  de cale pentru ca produsele sa devina atractive pe piata de desfacere.

Eficienta si calitatea sunt indicatorii cei mai complecsi  ai productiei,  dependenti de o gama larga de factori , care pot sa devin controlabili in cazul implementarii a unui Management Performant.

In acest articol, nu voi incerca se  prezint acesti factori, pe care cindva trebuie  sa ii analizam, sa stabilim stadiul in care ne aflam, ca sa ne putem orienta spre viitor. Analiza tuturor componentelor  Managementului Productiei  duce la descoperea mecanismului, felul in care acesti factori  influenteaza rezultatele finale, ce impact au si cum ii putem controla. 

Apropo, legat de stadiul in care ne aflam, un autor drag mie Harry Box, vorbind despre succesul si esecul in viata, spunea „…daca vrei sa te ridici dupa ce ai cazut, trebuie sa afli in primul rand pina unde ai cazut, si de acolo pe urma se te ridici….”. Mi-a ramas in minte acest pasaj, pe care il consider foarte important si am folosit aceasta idee de fiecare data cand a fost cazul, mai ales in viata profesionala.  In anul 1982 am avut ocazie  sa „repornesc motoarele”  unei fabrici de aglomerare, care datorita Managementului  eronat nu putea sa asigura o productie nici la nivelul de 40 % din capacitatea ei proiectata. Primul lucru pe care l-am facut a fost „radioscopia” starii de fapt. Asta trebuie sa incercam sa facem si noi acum, privind modul in care conducem productia, sa prezentam ceea ce multi dintre noi stiu, dar nu spun. Nicio data nu vom reusii sa facem performanta daca ascundem realitatea starii de fapt.

Resursele umane, Materia prima, Mentenanta, Calitatea, Mediu, sunt cateva domenii  cu probleme „spinoase” ale productiei din industria metalurgica, in care se consuma o mare parte a energiilor si a timpului managerilor si a echipelor pe care le conduc. Vazuta  din afara, structura organizationala a unui combinat metalurgic, seamana cu o „masinarie” uriasa cu multe „angrenaje”, care se misca greu si incet. Nimeni nu poate spune cu precizie ce forta si de cita putere este nevoie ca s-o pornesti , ca sa nu vorbim de schimbarea de directie, avand in vedere inertia mare pe care o are. Cunoscand  sistemul din interior, stiu ca de unul singur nu faci nimic. Trebuie mobilizati mai multi factori de decizie, ai nevoie de sprijinul lor total, ceea ce solicita sa-i convingi, pe fiecare si in grup,  ca sa reusesti sa le aliniezi interesele in directia potrivita.

Nimic nu este imposibil, cu o conditie, sa cunoastem bine „obiectul si subiectul”. Sa avem deschiderea necesara si vointa pentru SCHIMBARE. Sa proiectam beneficiile si alternativele, sa devenim constienti ca nu exista alta cale, sa ne adaptam din mers, bazandu-ne pe ceea ce este bun la noi si la altii, despartindu-ne de practica si mentalitatile invechite.

„Pofta vine mancand” spune o vorba, in practica manageriala succesul vine incercand si invatand continuu, muncind azi pentru maine. Figurativ vorbind, in sistemul managerial trebuie sa instalam „antivirusii”, ca sa depistam, izolam si blocam, orice idee sau purtator de idei,  care „trage” in directii gresite, opunand rezistenta pasiva sau activa.

In general elementele Managementului Productiei sunt stiute, dar nu sunt clar definite, nu sunt „legate” organic si deseori actioneaza haotic, „tragand” fiecare in directii diferite, ceea ce de multe ori impiedica atingerea obiectivelor si reduce simtiitor viteza de dezvoltare a companiei.



[1] Harry Box – „Il successo nella vita”, traducere din en., It.1939


Managementul productiei

Vorbim de criza, de solutii, decalaj tehnic si competitivitate, despre valore adaugata si caile de dezvoltare a economiei, in sfarsit, despre perspectiva cresterii nivelului de trai. Diverse opinii, analize macroeconomice si financiare, le citim si le auzim in fiecare zi la radiou sau TV. Toti vorbitorii prezinta date statistice, teorii din diverse surse, dar nimeni nu vorbeste despre ceea ce se intampla in economia noastra reala.

 Cred ca ne scapa un element important, pe care-l stim dar despre care nu vorbim – managementul productiei.

Managementul presupune o gestionare eficienta a problemelor de rutina si a momentelor de criza in procesul de administrare a productiei, orientat catre obiectivele de perspectiva si bazat pe analiza trecutului, este un cumul de proceduri bine stabilite.

Managementul productiei este o munca de echipa, si presupune o distribuire ierarhica a sarciniilor si a responsabilitatilor. Succesul managementului este un rezultat al sincronizarii activitatilor individuale,  in care fiecare membru functioneaza intro arie bine delimitata. Gradul de libertate al fiecaruia este determinat de piramida decizionala, care permite un anumit grad de creativitate motivanta in cadrul disiplinei unei structuri centralizate.

Managementul performant se obtine printr-o armonizare a procedurilor actului administrativ cu natura si cerintele specifice ale procesului tehnologic, prin fluidizarea fluxului informational intern,  raspunzand nevoilor de reactii in timp real si amortizand derogarile prin masuri eficiente.

Rezultatul managementului se masoara prin gradul de atinge a obiectivelor, care fac parte din termenii contractului angajat.

Raportarea periodica la obictive este punctul de reflexie si instrumentul de baza in mentinerea nivelului parametrilor planificati, care declanseaza mecanismul proceselor de “change management”  in cazul aparitiei devierilor ireversibile.

In industria metalurgica, datorita specificul ei, managementul productiei reprezinta cea mai mare rezerva ascunsa privind performanta si competitivitate, in conditiile unor schimbari permanente ale conjucturii. Rezultat al rutinei invechite, depasita de evolutiile factorilor interni si externi, in practica industriala apar insuccese consecutive. Modificarea sau restructurarea, reorientarea sistemului de management, devin  proceduri firesti si normale, imperative in cadrul unei politici de conducere a productiei spre eficienta si competitivitate, care transforma insuccesul in succes.

Influentat de  mai multi factori permanent variabili, managementul performant al productiei este un sistem flexibil, evolutiv si adaptiv, mereu in alerta, care raspunde in timp real semnalelor, si declanseaza automat procedurile de autoreglare.

Rolul principal al managerului este  sa vegheze la functionalitatea sistemului si sa respecte procedurile. Sa mentine orientarea catre obiective, creand conditiile necesare indeplinirii sarcinilor si exercitand un control standard asupra calitatii si eficientei muncii echipei. Sa creeze un mediu stimulant competitiv, motivant profesional si transparent, corespunzator culturii organizationale adoptate. Sa creeze un sistem eficient de comunicare, transformand intr-un organism viu productiv, care contrabalanseaza rigiditatea ierarhiei decizionale. Sa mentina activ procesul de calificare prin formare continua, corespunzator evolutiei si necesitatilor procesului de dezvoltare a organizatiei.

Asumarea acestui rol presupune un anumit nivel de cultura profesionale si generala, competente si experienta, abilitati formate si un sistem de principii si valori personale compatibile culturii organizationale ale companiei pe care o conduce.

 

Aici, in acest domeniu se ascund solutiile pentru iesirea din criza. Cu cat mai repede vom intelege importanta rolului managementului productiei, cu atat mai repede se va deschide perspectiva pe care o dorim cu toti.


Activitatea de cercetare  este ca o piramida (figurativ), cu creativitatea la virf si  invatatura la baza. Incep cu baza ca sa te urci  la virf, si are multe proceduri pe care le adun cu rabdare pe tot parcursul vietii.

Inspiratia naste de la sine cind cunosti realitatea si stii ce vrei. Eu nu produc ideii, le caut in cosul problemelor pe care nu dorim sa le avem. Mereu ma gindesc, ce voi face ca sa fie mai bine, mai simplu, mai ieftin, mai …

Cind se aprinde becul, incep sa caut firul ghemului, apoi trag pina la capat. Construiesc o armatura solida (cum, cu cine, cu ce, cind si cit), apoi torn deasupra munca, energia, priceperea, experienta. De obicei nu e linie dreapta, cum incepi apar si piedici, unele se poate ocolii, altele trebuie sarite peste – oricum eu ma tiin bine la volan. Deocamdata.

Dar … am probleme cu robinetele. In cercetare, la noi sunt prea multe robinete si prea multe maini – iar apa vine cu picaturi. Pe de o parte ma gandesc ca e normal sa fie asa ,  reteua prea mare are multe iesiri. Robinetele sunt de diferite tipuri si dimensiuni. Unele finale, mai mici, manuale, sunt aproape si la vedere. Altele mai mari, automatizate cu comanda la distanta – nici nu stii de unde vine semnalul. La capitolul scurgeri – uneori apar unde nu trebuie si apa se duce nu stiu unde, in orice caz nu la obiect. Se duce, cind noua tot ne e sete… ne am cam obisnuit cu asta.

Cum ar fi si altfel ?  

Sa fim optimisti !


Coruptia mica – cind un functionar public ia o spaga sau avantajeaza cineva, face trafic de influenta.

Coruptia mare – fac cei care stabilesc regulile, care avantajeaza citeva si afecteaza majoritatea.

Deobicei cei care fac coruptie mare au imunitate, sunt greu de prins – sunt alunecosi, stiu cum sa faca si nicio data nu ies singuri la suprafata. Care este solutia si ce viitor avem?


Cercetarile fundamentale, aplicative si demostrative au scopuri, obiective, resurse si costuri diferite. Toate contribuie in dezvoltarea unei tari, dar in termeni specifice domeniului in care se aplica.

La cercetare fundamentala,  rezultatul nu se stie dar nici durata totala al proiectului si momentul incheierii. Ca obiectiv  nu se stabileste obtinerea unui rezultat anume, doar demostrarea unei ipoteze prin aplicarea unei anumite metode sau prin realizarea unui anumit volum experimental, indiferent de rezultatul care se obtine. Finantarea se face pe faze. Dupa fiecare faze se trage linia si se hotareste daca mai continua si in ce directie, si asa mai de parte pina la obtinerea unei concluzii clare sau epuizarea fondului alocat. Experimentarile in acest tip de cercetare deobicei sunt la nivel de laborator.

Cercetare aplicativa, pleaca de o idee cunoscuta, de un rezultat obtinut deja in alta parte, de o aplicatie care exista dar nu la noi. De regula idea se reproduce la nivel de laborator, apoi se stabileste un regim de parametrii prin simulare la nivel pilot, si faci demonstrare in conditii industriale. De la experimentari  pilot  poti sa produci prototipul si tema de proiectare, in cazul unei tehnologii sau produs nou.

Cercetare demostrativa este o reconfirmare, prin rezultate experimentale la nivel pilot sau industrial, a unei hipoteze (tehnologie noua  sau unui regim optimizat, inbunatatit prin diferite metode). Ia este foarte utila in cazurile cind aplicarea directa a metodei este constisitoare si are nevoie de o asigurare fata de riscul care se asuma in luarea unei decizie de investire. La aparitia problemelor intr-un experiment demostrativ, pot fi recomandate o serie de cercetari pentru rezolvarea lor, deacea cercetare demostrativa pot sa se combina cu cercetare aplicativa si invers.

Cercetarile fundamentale pot fi finantate la programul ’IDEI’ – PN II si la FP 7 – ERC, si este excluziv pentru universitati si institute nationale. Domeniul activitatilor este putin cunoscutul. Rezultatele lor sunt pe termeni lungi, de perspectiva,  au subiecte de frontiera, idei revolutionare, din care nasc concepte, tehnologii si domenii noi. In aceste studii este nevoie de virfuri, echipe specializate in domeniul, dotari deosebite specifice. Costurile sunt ridicate si nerecuperabile in termeni reali. Reprezint investitii pentru viitor. In mod normal este finantata idea si nu institutia.

Obiectul celor alte tipuri de cercetari sunt aplicatii inovative, pe termen scurt, care optimizeaza, eficientizeaza sectorul productiv, cu efecte imediate in cresterea competivitatii. Au nevoie de specialisti cu experienta, dotari standard, si multa cooperare. Sunt investitii care stau la baza dezvoltarii planificate a economiei sau a companiei, obiectivele lor sunt prestabilite in programele de finantare, iar recuperarea este vizibila in prezentarea fezabilitatii la fiecare proiect. In cercetarile aplicative sunt implicati entitati de cercetare din sectorul public sau privat, IMM-uri si pina persoane fizice autorizate.

In strategia dezvoltarii unei tari, dependent de obiectivele pe care le propun, se stabileste si o structura a fondurilor de cercetare. Tarile in curs de dezvoltare investesc mai mult in cercetari aplicative si demostrative, iar tarile avansate se aloca funduri mari in cercetari fundamentale, cum este cazul NASA in USA. Nu am informatii cum stam noi in privinta asta, care este structura fondurilor, ce pondere au studii fundamentale, care sunt obiectivele noastre in aceasta directie.

Ar fi interesant sa stim, ce potential avem, cit putem contribuii in comunitatea la care am intrat, ce rol vom juca. Credeti ca la stabilirea bugetului pentru cercetare exista vreo filozofie?


In loc sa vorbim de Craciun, de sarbatori, vrand ne- vrand, tot de criza vorbim.

Eu am o imagine a crizei prezentata de masmedia la nivel macro economic  prin accentuarea deficitului bugetar, scaderea productiei si exportului, cresterea preturilor si a dobanzilor, crestere indatorarii si lipsa de lichiditati, asprirea creditarii si lipsa de incredere. Avem si experienta 2009, cu fonduri reduse la INOVARE, cu proiecte amanate sau interupte, cu apeluri prelungite sau nedeschise, cu intarzieri de contractare, cu avantajarea APL-rilor si institutiilor publice pentru a acoperii o parte de salarii bugetare etc.

 As dori sa vad o analiza profunda a economiei romanesti, o scanare macro si micro cu punctele ei critice, solutii de moment si de viitor, in schimb majoritatea analistilor se refera la diferite comentarii prelevate din afara granitelor tari, idei globale, exemple americane, europene, modelul chinez etc. Se fac diferite previziuni, se prezinta directii de evolutie a economiei mondiale, extrapolari  globale, care probabil ne vor atinge si pe noi direct  sau indirect, dar care sunt putin palpabile pentru omul de rand si intreprinzatorul  roman, care vor sa stie ce este de facut imediat si mai incolo.

Acum criza a ajuns la nivel de microeconomie, bate la usa fiecarei firme, indiferent de marimea ei, care are inertia, strategia, situatia si context  specific. Facturi neincasate- plati intarziate, somatie ANAF- blocare de conturi bancare etc. Masurile anticriza ale guvernului sunt macro si isi fac efectul in timp (indiferent in ce directie), iar fiecare companie  necesita solutii acum, ieri – „planul A, B,…”. Asta presupune reevaluarea situatiei, a clientilor, a furnizorilor, a capacitatii de atragere de finantari, creditari, competivitatea produselor si serviciilor, reorientarea pietei, evolutia preturilor, dobanzilor, taxelor, perspectiva inflatiei etc. Riscul in aceste conditii ne pandeste dupa fiecare colt .

Privim  prognozele atat de variate, uneori chiar contraditorii, vedem cum nesiguranta viitorului asfixiaza initiativa, descurajeaza chiar si aventurierii cei mai curajosi. Cred ca in sfarsit a venit momentul specialistului lasat in umbra. Amatorii au un grad mare de expunere a riscurilor pe care le-au ignorat atata timp. Selectia naturala isi spune cuvantul, vor supravietui  cei vizionari, cei care au rezerve, cei cu planul B gata in sertar, gospodarii care au experienta in management si administrare, cei cu angajati fideli si motivati.

In acest moment trebuie sa ne oprim la detalii, sa analizam orice scurgere de fonduri, exces de cheltuieli, sa hermetizam afacerea si sa optimizam activitatile. Putine companii, mai ales IMM-uri,  urmaresc indicatorul randament. In aceasta perioda de criza, cresterea randamentului  devina o prioritate, este un punct important de orientare in luarea deciziilor privind angajarea sau reducerea numarului de angajati, initierea de investitii de extindere sau reducerea activitatii, reorientare si masuri radicale pentru eficientizare si optimizare.

Este un moment  care impune informare, analize, cercetari, asistenta profesionala. Mersul in continuare dupa „nas”, bazandu-va pe intuitie sau experienta inceputului , este o alegere proasta, o expunere la un risc foarte probabil. Daca aveti semne si nu sunteti sigur pentru viitorul afacerii, recomandarea este sa apelati la specialisti, la servicii specializate de consiliere in domeniu, astfel  poate salvati afacerea.


Binomul experienta-competenta este foarte cautat in ultima vreme de companii pentru a rezista competitivitatii, constrangerilor crizei, schimbarilor impuse de conjuctura, supravietuirea in conditiile transformarilor rapide, perspectivei globalizarii.

In opinia multora, experienta este legata de varsta candidatului potential – CV lung, posibil plin cu nume sonore, multe diplome si specializari. La companiile multinationale se pune totusi si un prag de varsta maxima. In domeniul public nu e asa, pot sa fie si la pensie daca are cine sa-l…

Generatia imbatranita are o experienta nu intotdeuna utila la noile conditii, profesional depasita, incapabila sa tina pasul cu fluxul mare informational al noutatilor, posesoare de functii si putere, bine integrata in reteaua sistemului public nereformat, cu polite platite sau achitate, generatoare de trafic de influenta, ca singurul instrument pentru a obtine beneficiile democratiei si sa mentina pozitia de conducere.

Generatia noua (partea ei activa) este ambitioasa, orientata spre pozitii de CEO, flexibila si flotanta, vorbitoare de engleza si cunoscatoare a limbajului informatic, cu avantajul bunei navigari pe internet, care a prins din zbor idea globalizarii, apeland la serviciul marketingului, personal brandingului …etc, exercita o presiune in crestere pentru a urca rapid in clasamentul societatii.

Conflictul exista fara dubii, este perioada de tranzitie, dar care este perspectiva?

Pina acum, tinerii au castig de cauza in domeniul privat, sunt vazuti ca detinatori de performanta, utilizatori de tehnologii noi occidentale, apolitici si fara datorii istorice – deocamdata. Vor imbatrani si ei intr-o zi, viata merge inainte.

Totusi, sunt domenii in care experienta si expertiza se acumuleaza greu, in timp indelungat de exercitare a profesiei, in care studiul individual autodidact permanent si practicarea neintrerupta a meseriei  este obligatoriu. In aceste domenii se practica profilarea din ce in ce mai ingusta. In aceste domenii s-a observat lipsa generatiei noi, fenomenul imbatranirii este evident, pericolul disparitiei devine pregnant. Tinerii, in aceste conditii, nu pot sa sara treptele ca sa ajunga rapid la „cascaval” si de obicei ocolesc drumul – des este ales meseria managerului bine platit sau a consultantului, si nu a specialistului.

Care este solutia?  Unde se stabileste echilibrul?

In occident au gasit solutia emigrantului calificat infometat, platit modest dar suficient de atractiv. Ei avand puterea economica, pot sa isi permita luxul absorbtiei selective a fluxului de emigranti din tarile sarace. Stabilesc norme si reguli, planifica, organizeaza „loterii” promovate pe internet, programe de finantare permisive care dau dreptul beneficiarilor sansa de a atrage resurse specializate din tarile excomunitare, dau granturi pentru doctoranti etc.

De exemplu, medicii roman se duc in occident – noi de unde sa importam medici mai ieftin? Deocamdata stam fara. Randamentul scazut si deficitul bugetar nu permit o oferta atractiva. Statistic dupa numar de medici pe 1000 de locuitori ne am incadrat la locul…, iar bolnavii saraci-intelegatori  stau la rind cuminte, ca cei bogati isi rezolva singuri problema.

 In cercetare situatia este si mai grava – aici unii cred ca putem sa ne lipsim de ea de tot. Nu este nicio graba, nu are legatura cu poporul votant, nu greve, nu demostratii, fara sindicate, merge si asa. Rasplata va veni dupa, in perspectiva devenirii unei tari furnizoare de materie prima, cu hemoragie cronica de specialisti. Fara valoare adaugata, vom ajunge o tara dependenta, o buna piata pentru altii, cu un popor sarac si o clasa politica bogata pusa pe scandal, care joaca teatru pe scenariile lu’ Caragiale.

Fiti atent la ce loc va ocupa sanatatea si cercetare in bugetul 2010 si comparati cu bugetul altor tari.


Ce dorim de la reforma in cercetare?

Exista un decalaj mostenit si mentinut al nivelului cercetarii fata de nivelul UE etc. Stim bine situatia, acceptam declarativ ca vrem sa-l eliminam, sa mergem inainte – dar de fapt cum stam? Am impresia ca ne invartim pe loc, mergem cu o viteza prea mica, ce adanceste decalajul. Vorbim de reforma si lasam lucrurile sa curga liber dupa cum dicteaza conjuctura. Exista structuri depasite in sistem care au schimbat numele/forma dar in esenta sunt aceleasi si opun o rezistenta de conservare enorma. In conflictul dintre generatii, fiind la putere, generatia veche are castig de cauza. Tineretul talentat si cu idei noi este incurajat spre emigrare, cit mai de parte de noi, ca sa nu ne afecteze echilibrul.

In occident procesul reformator al domeniului cercetarii a inceput de mult si continua sustinut de stat si societate (Japonia, Corea de Sud, America etc.). Noi inca n-am scapat de limbajul de lemn si modul declarativ de a trata reforma. Adoptam diverse formulari europene care raman pe hartie, inghitim fonduri ineficient si sub capacitate, dar cred ca a venit momentul sa decidem ce facem mai departe. Continuam sa finantam casta sistemului sau cream incubatori pentru noua generatie competitiva?

Daca stau sa ma gandesc cinci minute, pot sa enumar citeva fenomene observate: munca izolata individuala, institutii refractare, parteneriate formale care au ca scop consumul finantarii publice obtinut prin trafic de influenta, rezultate neaplicate sau depasite, dotare excesiva care blocheaza fonduri in institutii publice, grad scazut de exploatare a potentialului de cercetare si randament mic, managementul neperformant, lipsa de motivare si descurajarea micro-organizatiilor de cercetare private…. lista continua.

Voi trasa citeva directii in care cred ca trebuie sa ne indreptam:

v Calitate

Ø Orientare spre produse competitive ale cercetarii.

Ø Rezultate satisfacatoare cerintelor pietei.

Ø Mobilizarea competentelor existente in module flexibile.

Ø Sistem de atragere de idei noi progresive.

Ø Transparenta

v Eficienta

Ø Raport cost/impact al rezultatelor.

Ø Ciclu scurt – timp redus al proiectelor.

Ø Finantare rapida – control postcalcul eficient.

Ø Prefinantare – garantare proiectelor de cercetare.

Ø Informare si comunicare in timp real, directa si simplificata.

Ø Promovare sustinuta orientata spre beneficiari.

v Capacitate

Ø Sa dezvoltam:

§ colaborarea – coordonarea – comunicarea.

§ managementul performant al cercetarii.

Ø Sa obtinem:

§ un randament ridicat al muncii in cercetare.

§ Grad ridicat de exploatare a facilitatilor de cercetare.

§ Flexibilitate in formarea echipelor autofinantabile.

Ø Sa cream:

§ un sistem de formare si motivare a generatiei noi de cercetatori.

§ Structuri active de sprijinire a integrarii in retele nationale/internationale.

Dragi cititori din domeniu, va invit sa completati aceasta lista si sa va exprimati opinia despre orientarea si ritmul reformei atit de necesara. Poate aveti deja idei – ce sa … , cit sa …, cum sa …., cind sa….?

Va urma…


Fapte:

· Prin reducerea fondurilor de cercetare de la 0,48 % la 0,18 % in bugetul pe 2009, cercetarii romanesti i s-a dat lovitura „mortala”.

· La programul INOVARE, contractelor in derulare din 2008 li s-au redus fondurile cu 35 % iar celor din 2009 cu 50 %. Motivul – lipsa de fonduri.

· In 2009, la fondurile nationale nu s-a deschis niciun apel nou, iar pentru 2010 nu exista nicio informatie.

· IMM-urile cu obiect principal CD din sectorul privat nu sunt eligibile la POSCCE – Axa 2 (singura destinata pentru cercetare la fonduri structurale).

· La programul FP7, cofinantarea minima este 30 %, greu de asigurat de IMM-urile specializate in CD.

· Singurele care au acces la apeluri cu nivel de cofinantare 0 %, sunt institutiile publice, universitatile, spitalele, institutele nationale etc. (bugetarii).

Sa explicam ce inseamna aceste fapte.

Teoretic (pe hartie):

exista o strategie de dezvoltare nationala care pune accentul pe cunoastere, dezvoltare, cercetare etc.

La cateva fonduri solicitanti eligibili sunt persoane fizice, microintreprinderi CD, IMM etc.

Dezvoltarea economiei prin cunoastere este viitorul…

Totul curat-aranjat si conform directivelor UE.

Ce am observat din viata reala?

Companiile private nu au timp sa astepte ani de zile pentru a beneficia de rezultatele cercetarii finantate din fonduri publice. Acum, cu criza aceasta, nimeni nu are curajul pentru sa investeasca. Aceste companii, daca chiar au nevoie, cumpara know-how direct si imediat din exterior;

Companiile multinationale au centrele lor de cercetare, unde nu are acces niciun cercetator roman din afara grupului.

O echipa de cercetatori care traieste numai din cercetare, nu are bani pentru cofinantare.

Bancile nu dau credite pentru cercetare – riscul este mare; lipsesc garantii – afacere poate fi paguboasa.

O firma CD care produce venituri din diferite servicii de consultanta sau din alte surse, nu reinvesteste profitul in cercetare. Ea produce pentru altii, nu este beneficiara rezultatelor, nu este nici investitor. Iar potentialii beneficiari nu se inghesuie, nu cer asa ceva, chiar refuza uneori ofertele.

Singurii sustinuti financiar sunt cei din sectorul public, bugetarii (universitarii) care au deja salarii pe educatie si le mai completeaza prin proiecte de cercetare, imbogatind formal CV-uri deja prea umflate – o adevarata casta. Ei au regii mari, dotari scumpe, plimbari etc. Rezultatul ???

In fine, un cercetator din afara sistemului public este descurajat, obligat sa isi schimbe meseria. Institutele care nu au devenit institute nationale in mare parte au disparut iar restul nu au viitor. Firmele mici de CD de asemenea sunt puse in dificultate, nu au sanse egale in competiie cu sectorul public, indiferent de nivelul lor profesional. Sunt depunctate la capitolul capacitate (financiar, facilitati…). Grav este ca nu sunt finantate ideiile bune, ci institutii publice bugetare sau unele institute private privelegiate.

In ghidurile si criteriile de evaluare sunt supralicitate partea financiara, achizitiile etc. Conditiile grele, documentatia mare, norme peste norme, proceduri si reguli stricte etc. ii descurajeaza pe multi. Numai foamea ii obliga pe unii sa incerce cu disperare sa obtina macar o finantare – acestia sunt clientii perfecti pentru traficantii de influenta.

Asta este realitatea in care traim – una declaram, alta facem.

Unde e reforma? Ce este de facut?

Va urma…